Parola era numele ei

Am divorțat într-o marți și mi-am cumpărat apartament într-o joi. Între ele a fost o singură noapte în care nu am dormit — noaptea în care i-am ghicit parola.

Dar să încep cu ordinea corectă.

Cristi și cu mine eram căsătoriți de nouă ani. Eu contabilă la o firmă de transport din Ploiești, el „în vânzări" — mereu pe drum, mereu obosit, mereu cu telefonul cu ecranul în jos.

Nu sunt femeia care caută prin telefoane. Vreau să se știe asta. Nouă ani nu m-am uitat o singură dată.

M-am uitat în seara în care banca m-a sunat să mă întrebe dacă am autorizat un credit de nevoie personală de o sută nouăzeci de mii de lei. Cu buletinul meu. Cu semnătura mea. Cu adeverința mea de venit.

Nu autorizasem nimic.

Cristi dormea pe canapea cu televizorul deschis. Telefonul lui se încărca în bucătărie. Am stat cu el în mână douăzeci de minute. Pe urmă am scris parola. Nu ziua lui de naștere, nu a mea.

Bianca. Numele colegei lui de birou.

A intrat din prima.

Nu o să povestesc tot ce am găsit. Vă spun doar atât: creditul luat pe numele meu plătise avansul unui apartament în Mamaia. Actele erau în mesaje, fotografiate frumos, trimise ei. „Al nostru", scria sub poză. Cu inimioară.

Aici ar trebui să urmeze scena în care sparg farfurii. Nu am spart nimic. Sunt contabilă. Noi nu spargem lucruri — noi le inventariem.

Am făcut capturi de ecran la tot. Le-am trimis pe adresa mea de mail, am șters urmele, am pus telefonul la loc la încărcat. Dimineața i-am făcut omletă.

Trei săptămâni am fost cea mai bună soție din Prahova. Iar în paralel am făcut ce știu eu mai bine pe lumea asta: acte.

Plângere la poliție pentru fals și uz de fals — depusă discret, cu toate capturile anexate. Notificare la bancă, cu expertiza grafologică cerută oficial. Aveam martori, aveam dovezi, aveam tot. Iar banca, atenție, avea camerele video de la semnarea creditului. În înregistrare se vedea Bianca, cu buletinul meu în mână și cu o perucă șatenă.

Peruca m-a jignit cel mai tare. Eu nu am purtat șaten în viața mea.

În ziua în care Cristi a primit citația, s-a făcut alb și mi-a zis că putem vorbi, că e o neînțelegere, că el poate explica. I-am zis că sigur că da, să explice. La divorț.

Judecătoarea a citit dosarul, s-a uitat lung la avocatul lui și a întrebat o singură dată, cu o voce foarte calmă, dacă partea pârâtă înțelege gravitatea probelor de la filele douăzeci și doi până la patruzeci și unu.

Partea pârâtă înțelegea.

Am ieșit din proces cu apartamentul din Ploiești, cu daune morale și cu creditul anulat integral de bancă — plus dosar penal în curs pentru amândoi. Apartamentul din Mamaia a fost pus sub sechestru. Nu au apucat să doarmă în el nici o noapte, pentru că se ceartă din primăvară cine a fost cu ideea.

Joi, cum vă spuneam, mi-am cumpărat apartamentul meu. Mic, cu balcon spre vest, unde soarele apune direct în bucătărie.

Parola de la ușa de la intrare e formată din patru cifre pe care nu le știe nimeni.

E data la care am semnat plângerea.